Hamza și Dore, puși pe lista de transferuri de conducerea lui Botev Plovdiv. Echipa bulgară are probleme cu banii

  • Publicat:
  • Actualizat:

Botev Plovdiv se confruntă cu probleme financiare, iar Sportal.bg susține că Hamza Younes și Ferebory Dore au fost scoși la vânzare. Cei doi au fost transferați în iarnă, de la Petrolul, în cadrul unui proiect ce se anunța foarte promițător pentru fotbalul bulgar

Acum, la numai șase luni de la acel moment, șefii lui Botev Plovdiv caută să facă rost de bani și să taie din costuri. Un balon de oxigen va fi asigurat de Mainz, care trebuie să vireze următoarea tranșă pentru transferul mijlocașului Todor Nedev. De asemenea, sunt așteptați banii de la UEFA pentru participarea în Europa League în sezonul trecut.

De asemenea, este așteptată și decontarea TVA-ului pentru investițiile făcute până acum în ridicarea stadionului Hristo Botev. Conducerea grupării bulgare încearcă să diminueze și fondul de salarii, iar aici intră despărțirea de Hamza Younes și Ferebory Dore, cei mai bine plătiți jucători din lot. Cei doi au fost trecuți pe lista de transferuri.

Hamza și Dore au ajuns la Botev Plovdiv în iarnă, alături de un grup de jucători care i-a mai cuprins pe Alexandru Benga, Srdjan Luchin și Alex Curtean.

5 goluri în 13 apariții în campionatul Bulgariei a marcat Hamza. Atacantul de 28 de ani a înscris un gol și în Cupa Bulgariei, în 5 meciuri jucate.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×